Actualitate
Primăria aruncă „pisica” la Agenţia de Mediu în cazul arborilor tăiaţi de pe strada Avram Iancu
Primăria Cluj-Napoca a transmis astăzi clarificări cu privire la hotelul în curs de ridicare pe pe strada Avram Iancu şi care a născut nemulţumirile vecinilor, care au acuzat tăierea ilegală a unor arbori seculari.
Conform informării transmise de Biroul Mass-Media al Primăriei, Autorizaţia de Construire a proiectului ”Imobil cu funcțiunea Hotel 2S+D+P+2E+2M, amenajari exterioare” a fost emisă în 5 octombrie 2015, cu termen de execuţie 36 de luni de la începerea lucrărilor - 14 iunie 2016.
Proiectul la care se face referire este un hotel, titulari fiind Rodean Dumitru şi Rodean Rafila. Potrivit presei locale, cei doi ar fi socrii omului de afaceri Dumitru Ghişe, patronul hotelului Golden Tulip Ana Dome din Cluj-Napoca, operat în regim de franciză.
"Autorizaţia are la bază toate avizele necesare"
‘Autorizația de Construire emisă de Primăria Cluj-Napoca are la bază toate avizele și documentele necesare, inclusiv Decizia nr. 475/28.11.20113, eliberată de Agenția pentru Protecția Mediului (anexată prezentei informări), prin care se specifică faptul că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului’. Specificăm faptul că Primăria Cluj-Napoca a emis această autorizație de construire în conformitate cu legislația în vigoare”, arată reprezenanţii municipalităţii.
„În cazul în care municipalitatea nu elibera autorizația de construire, funcționarii Primăriei se făceau vinovați de abuz în serviciu, în condițiile în care solicitantul avea toate avizele legale”, mai adaugă Biroul Mass-Media al Primăriei.
Se angajează la măsuri de protecţie a mediului
Informarea amintită a fost însoţită de Decizia Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Cluj, în care se arată motivele pentru care proiectul nua fost necesar să se supună evaluării impactului de mediu. Între acestea se numără faptul că proiectul se încadrează în prevedereile unei Hotărâri de Guvern privind proiectele de dezvoltare urbană, faptul că se află în intravilanul oraşului şi este proprietate privată şi "este de amploare redusă"... deşi hotelul va avea peste 100 de camere.
Un alt motiv l-a reprezentat însă şi faptul că "prin soluţiile constructive propuse şi prin modul de operare se propun măsuri pentru protecţia factorilor de mediu". De asemenea instituţia enumeră între condiţiile de realizare a hotelului realizarea orgaizării de şantier pe minimul de spaţiu necesar.
Vecini indignaţi
Amintim, în cursul săptămânii trecute, un grup de locuitori ai unui imobil de pe strada Mihail Kogălniceanu au lansat un apel disperat către Primărie, alte instituţii ale statului şi mass-media, atenţionând tăieri masive de arbori în vecinătate, inclusiv a unor arbori seculari, între care cel mai bătrân salcâm japonez din Transilvania, care ar avea conform specialiştilor de la USAMV şi de la Facultatea de Biologie a UBB. Ei au spus că se văd nevoiţi să înainteze o plângere penală
„Investigând avizele care au fost primite pentru aceasta AC emisă de Primăria Cluj cu ajutorul avocatului care ne reprezintă, am realizat că proprietarii imobilului de pe str. A, Iancu 23-25 s-au prevalat de un aviz de mediu primit pentru imobilul de la nr. 25 după care au alipit terenurile de pe str. A. Iancu 19-25, şi s-au folosit de acel aviz pentru obţinerea AC emisă de primărie”, a transmis grupul de vecini de pe strada Mihail Kogălniceanu.
"Nu a fost grădină botanică"
Grupul de clujeni a susţinut că pe locul de unde au fost tăiaţi acum numeroşi arbori, unii dintre ei seculari, ar fi funcţionat prima Grădină Botanică a Clujului, informaţie care nu se susţine însă, conform profesorului de istorie Vladimir Bogosavlievici, un bun cunoscător al istoriei Clujului: "A existat o grădină a familiilor Bethlen - Nemeş, în care se zice că poetul Sándor Petőfi şi soţia sa ar fi fost în vizită. Ulterior palatul respectiv a ajuns sub controlul Arhivelor Naţionale şi în partea din spate a adăpostit o arhivă de cărţi a Muzeului Ardelean. Grădina nu a fost însă niciodată o Grădină Botanică, nu ştiu de unde a apărut informaţia aceasta", a menţionat profesorul de istorie.
Verificări de urgenţă
Conform Deciziei APM Cluj, avizul Agenţiei a fost primit pentru imobilul de la numerele 23-25, nu doar de la numărul 25.
Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, a dispus ulterior apelului făcut de grupul amintit verificarea în regim de urgență asupra legalității unor tăieri de arbori seculari dintr-o curte din centrul municipiului Cluj-Napoca, care a fost prima Grădină Botanică a orașului.